Perete gips carton vs. Perete din zidarie (H mare)

Primim des intrebari de comparatie intre peretii de gips carton si alte solutii. In acest articol vom analiza ipoteza realizarii unor pereti de compartimentare interior (pereti despartitori). Acesta va separa doua unitati functionale ce reprezinta totodata doua compartimente de incendiu in cadrul unei centru comercial cu structura duala, cadre si pereti din beton armat, cu inaltime libera de etaj 8m.

Constructie Mall cu pereti inalti

Peretele de gips carton:

In cazul peretelui de gips carton inalt, tehnologia de montaj a gipscartonului este tipica. Singura mentiune este ca acesta trebuie sa fie conformat corespunzator documentatiilor tehnice SINIAT in vigoare si sa se respecte deformatiile din exploatare ale structurii suport.
Realizarea acestuia nu implica incarcari suplimentare considerabile aduse planseelor sau elementelor suport, fapt ce conduce la economii din dimensionarea acestora, incarcarile din greutatea proprie uzuala a unui sistem de gips carton fiind aprox. 75kg/m2.
In cazul peretelui despartitor din gipscarton nu sunt necesare elemente de confinare si rigidizare (stalpisori, centuri) ca in cazul sistemului de zidarie. Tronsonarea sistemului nu se realizeaza prin elemente de rigidizare ci doar prin prevederea unor rosturi de dilatare in campul peretelui, in cazul in care lungimea peretelui este mai mare de 10 metri (>10m).
Caracteristicile inertiale si capacitatea de deformabilitate a sistemului de gips carton asigura o comportare net superioara in cazul actiunii seismice in raport cu elementul de compartimentare din zidarie.
Pentru a putea prelua deformatiile suportului portant, la partea superioara a "peretelui fals" de gips carton trebuie sa se realizeze o imbinare de tip glisant, capabila sa asigure libera deformare a suportului.
Acest tip de solutie constructiva confera libertate arhitecturala astfel incat spatiul poate fi recompartimentat fara costuri mari de demolare a peretilor de gips carton si fara a afecta activitatile din intermediul unitatilor functionale pentru o perioada insemnata.
Si nu in ultimul rand, este o tehnologie de executie uscata fara degajare de praf, reprezentand o solutie constructiva curata.

Perete inalt din gips-carton

Peretele nestructural din zidarie:

Pentru executarea acestei componente nestructurale se pot folosi elemente pentru zidarie din argila arsa pline sau cu goluri verticale (max 55%) sau BCA din grupa 1, doar din categoria I conf. CR6.
Conf. P100-1:2013 panourile din zidarie inramate din zidarie nearmate vor fi limitate astfel:

  • aria panoului nu va depasi 18mp
  • inaltimea panoului <3.5m
  • lungimea panoului <6m

Se observa faptul ca cerintele arhitecturale impun dimensiuni superioare, astfel, panourile vor fi fragmentate prin introducerea unor stalpisori si centuri din beton armat corelat cu satisfacerera cerintei de siguranta. In cazurile in care cerinta de siguranta nu este respectata se poate realiza placarea cu tencuiala armata cu plase de otel, grile polimerice sau cu polimeri armati cu fibre.

Perede zidarie cu stalpisori

Concluzie:

Dezavantajele peretelui din zidarie:

  • Incarcarea suplimentara a planseelor din cauza greutatii mari a peretelui din zidarie (~250kg/mp) comparativ cu cea a celor din gips-carton (~75kg/mp), starea de eforturi impunand armarea mai puternica a acestor elemente, implicit costuri mai mari de realizare a structurii.
  • Realizarea de elemente din beton armat, stalpisori si centuri ce maresc timpul de executie si costurile.
  • Proiectare complicata: actiunea seismica este pronuntata datorita caracteristicilor inertiale ale peretelui din zidarie, totodata acesta trebuie sa fie capabil sa preia deformatiile structurii.
  • Reconfigurarea spatiilor interioare impune operatiuni de demolare ce au costuri ridicate si opresc activitatile in unitatile functionale, acesta fiind un dezavantaj considerabil in raport cu peretii din gips carton
  • Tehnologie de executie umeda ce implica cerinte de curatenie sporite in interiorul santierului.

Concluzionand, diferentele esentiale dintre cele doua tipuri de sisteme si limitarile acestora impun avantaje majore peretilor de gips carton in pofida solutiilor clasice din zidarie neportanta, putand considera aceste sisteme drept solutia de compartimentare moderna a spatiilor din interiorul oricarei constructii.

< Back

 

 

Soluţii inovatoare, inteligente și eficiente

Partener de încredere

Construcţii sustenabile